Apostilare la Tribunal

Apostila este un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în țara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenției. Aplicarea apostilei are ca scop autentificarea originii unui act oficial, pentru prevenirea utilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice.

  •  Tribunal, APOSTILA se poate aplica doar pe originalele actelor emise de Ministerul Justiţiei (Judecătorii, Registrul Comerţului).
  • Apostila la Tribunal se obţine în judeţul în care a fost emis actul.
  • Vă putem reprezenta pentru obţinerea Apostilei la Tribunalul Bucureşti, pentru acte emise în Bucureşti şi Judeţul Ilfov, fără a fi necesară deplasarea dvs. În anumite situații, putem obține apostila și la Tribunale din alte județe ale țării, iar pentru detalii vă rugăm să ne contactați direct.